marți, 12 iulie 2011

Liber sa visezi

Dezbracandu-te de cuvinte am aflat secretele vietii...
Eram mica cand te-am luat prima oara in brate. Erai asa de greu de cuprins si de inteles. Te lasam repede din simplul fapt ca nu imi starneai interes... Toate catedrelele ce le construiati, da, voi, erau prea complicate pentru sensul meu de orientare. Ma pierdeam ca printr-un labirint fara inceput si fara sfarsit, ca intr-un cosmar care iti spulbera noptile. Da... te-am studiat ani intregi, dar uitam repede de ce intrasei in viata mea... deci prin urmare interesul era zero. Nu putea sa dureze la nesfarsit... te-am deschis intr-o zi si te-am citit. Ti-am aflat secretele, minciunile... am ras si am plans impreuna doar pentru ca tu ma indrumai, iar eu ma lasam cuprinsa de tine. Tu, sfanta carte, ce mi-ai eliberat multe carari de munte pe care pot urca acum... unele mai usoare, altele mai complicate, care au alte multe obstacole.
Prefer sa le aleg pe cele complicate din doua motive. Primul este un pic sec, recunosc, dar ma lasa pe mine sa imi decid calea... Mi se aprind lumanari doar pe rand... vad petale de trandafiri doar din spatele perdelei ce ma inconjoara. Perdea alba ce se scurtaza pe zi ce trece... nu pentru ca anii trec, ci pentru ca incep sa ma descopar... este ca atunci cand pierzi, dar de fapt castigi. Iar al doilea motiv... care ma intristeaza un pic... este ca incep sa descopar printre acele petale smulse si asternute pe drumul pietruit de munte vipere... vipere ce te pot ataca din clipa in clipa.
Odata ce inchideam o carte, eu reveneam sa zic asa cu picioarele pe pamant... dar acum, dupa ce te inchid, revin la tine reinviindu-ti viata neagra stransa intr-un manunchi de magnolii, timp in care imi inchid ochii si incep sa visez la un final fericit.

Zile

Si se trezeste in sunete de clopot, cu soarele-i pe fata. Se ridica din pat si se apropie de fereastra inghetata cu un strat de praf inmuiat. O deschide si nu ezita sa priveasca cerul. El asta face in fiecare dimineata, pare a fi un ritual de multumire pentru tot ceea ce primeste. Ramane cu ochii blocati pe un nor alb care se plimba alene printre straturile de vant. Soarele ii mangaie obrazul, incalzindu-i-l. Ii place senzatia, este ca un fel de mangaiere parinteasca de mult uitata.
Numele lui este Paul. Un nume sec, dupa parerea lui, care se pierde printre miliarde de nume din Univers. Paul isi incepe mereu ziua linistit dupa ce isi duce la bun sfarsit ritualul. El crede ca este legat de natura intr-un mod in care nu poate sa isi explice decat doar pentru sine.
Nu se considera un Einstein al timpurilor moderne, desi creierul lui briliant este cat creierul lui Einstein si inca mai mult...
Se fereste sa isi arate inteligenta la scoala sau in grupurile de "prieteni", caci ii este mereu teama sa nu se rada de el. Rasete rele, de invidie sau poate de prostie...
Facand o comparatie intre viata lui Paul si viata lui Charlie ( din postul Lacrimi amare) imi dau seama ca rasetele sunt asa de rele uneori... si ma gandesc daca vom putea sa radem vreodata fara arogante sau mai stiu eu ce in fata altor persoane... sa radem pur si simplu... sa afisam acel ras pur, sfant. Am putea, asta daca nu am fi homo sapiens si deasemenea daca am ramane la stadiul de bebelus in ceea ce priveste rasul.

Tu poti sa ierti?

E liniste acum. Nu se mai aud vocile infundate din acea padure de pini si nici lumina lunii nu mai are putere sa faca vizibila intreaga padure... e inmarmurita. De ce? De siluetele masive care se transforma in monstrii pe zi ce trece. Incearca sa se ascunda in spatele unei maturitati inutile... In loc sa se bucure ca fac parte cu tot trupul din natura, ei se indoaie de mijloace pana cand vine ziua sa fie taiati. Taiati pentru mai multe motive...
Taieti pentru omul sarac de la tara care mai are doar doi banuti in buzunar... din care isi cumpara o paine si o floare. Va intrebati oare de ce nu isi cumpara si lemne de foc... ei bine, pentru ca este impiedicat de acea gandire limitata. Vrea sa aiba doi banuti in continuare... vrea sa traiasca doar cu o paine si uneori vrea sa isi mai lumineze ziua cu o floare pe care de obicei o duce la mormantul celui drag.
Pinii mai sunt taieti atunci cand se apropie Craciunul pentru a ne "infrumuseta" sufrageria si pentru a aduce acel miros specific... Cand i se pune steaua in par, atunci se simte total in centrul atentiei... dupa totul se pierde, insa el nu isi da seama ca anumiti oameni isi achizitoneaza un brad gratuit doar pentru decor specific Craciunului, si se imbata cu apa rece. Este aruncat la marginea drumului pe 7 ianuarie... este lasat sa se usuce si dupa este pus pe foc. Sufletul de pin tot ii ramane, desi acum el este cenusa si fum... zboara liber in aer, este desprins din radacinile pamantului si acum se poate bucura de tot. Il bucura si pe cel care l-a taiat pentru foc si pe cel care l-a furat pentru decor...
Ii iarta!

A day out

Prima zi a anului mi-a adus o surpriza destul de mare. Mi-am petrecut ziua nu asa cum obisnuiam, urmarind Concertul de la Viena, ci vizitand National Geographic Store.

Cand am ajuns la destinatia propusa mai intai am fost imbiata de mirosul bunatatilor din cafeneaua National Geographic, asa ca mi-am luat un ceai de fructe uscate. Acesta mi-a fost adus intr-un ceainic antic pe care l-am fotografiat...:D


Am baut 2 cesti de ceai fierbinte, iar dupa am inceput sa colind magazinul, care se intindea pe 3 etaje. Am sa povestesc totul cu ajutorul imaginilor, asa ca...


Acesta e un trunchi de copac. A fost sculptat cu multi ani in urma. Acum e la vanzare in National Geographic Store... ;))

Dulap de haine in stil chinezesc.

Parterul magazinului era plin de harti. Majoritatea erau foarte vechi... Mi-ar fi suras ideea de a-mi cumpara o harta, insa marimile lor erau foarte mari...:D


Cum sunt fan "spatiu", nu am rezistat tentatiei de a nu face 2  poze... Deseori ma pierd visand prin Univers, asa ca i-am facut reclama pe blogul meu ;))




Leonardo da Vinci... as spune asa de multe si totusi nimic... Ma lasa fara cuvinte acest personaj din istoria omenirii... Uneori nu imi vine sa cred ca si el a fost homo sapiens.


Ultima fotografie am adaugat-o caci acel tigru este intruchiparea sub forma de animal a actorului James McAvoy, care l-a interpretat pe  Rory Gerard O'Shea (un tanar rebel care avea Duchenne muscular dystrophy) in filmul "Inside I'm Dancing".

Mi-as fi dorit sa traiesc in acea vreme in care se purtau rochii lungi, ca cea rosie de mai sus.




Nu mi-ar fi displacut ca aceste piese de mobilier sa isi faca loc in casa mea...


Aceasta ultima fotografie am adaugat-o caci intotdeauna trebuie sa ne luam zborul. Vine vremea, mai devreme sau ma tarziu sa ne deschidem aripile si sa zburam in necunoscut.
Amintirile- frumoase sau urate- care ne-au umplut viata pana in acel moment ne vor ramane in minte si suflet toata viata, indiferent de cat de departe ne va duce vantul.


Ca incheiere va las un documentar alcatuit din trei parti. Se numeste "My Brilliant Brain"- acesta este motivul pentru care am ales ca titlul postului sa fie "Nici nu ne imaginam cat aur detinem...". Intr-adevar fiecare are un creier care poate fi transformat in aur daca nu il lasi sa se dezvolte. "Use it or lose it" este un citat pe care il veti intalii daca veti urmari "My Brilliant Brain".


Eu. Realitate sau un vis neuitat?

Pe parcursul anilor am invatat anumite lectii care greu vor putea fi uitate.
Am invatat sa invat.
Am invatat sa conduc.
Am invatat sa am incredere in oameni si sa ma las ajutata.
Am invatat sa cred.
Am invatat sa doresc.
Da, eu invat, conduc, cred si doresc din toata inima. Iar daca in momente inoportune ata destinului meu se rupe ma ridic si o iau de la capat. Asa am facut inca din ziua in care m-am nascut.
Nu mi-e rusine sa imi port vina, nu mi-e rusine sa privesc in ochii celor cu care vorbesc, nu mi-e rusine chiar daca am facut cea mai mare greseala. De ce mi-ar fi??? Nu am motive... caci am venit doar sa experimentez viata de aici. Si dupa? Dupa o sa ma intorc... ma voi intoarce in lumea mea. Lumea mea pe care o construiesc.  Traiesc azi pentru ca stiu ca trebuie sa ma intorc cu o piesa noua pentru tabloul inca necompletat.
Nu mi-e teama sa risc. Nu mi-e teama sa pierd. Viata mea e asemenea unui joc. Viata mea este o experienta care va lasa cicatrici adanci...
Poate va intrebati cum arata lumea mea...
Lumea mea e simpla, modesta... o casa din lemn, o gradina cu fluturi albi, un liliac sub a carui coroana se afla o banca de un galben stralucitor. Atat!
Aici ma retrag eu atunci cand ma simt descurajata, fara de puteri sau pur si simplu obosita sa vorbesc.
Nu sunt lasa, nu ma retag aici pentru a ma ascunde de oameni sau pentru ca mi-e teama sa infrunt realitatea,  ci pentru ca e locul meu. Locul unde imi pot aduna gandurile.
Uneori simt nevoia sa nu fiu asa de realista si de matura cum ma cred altii... Acestea sunt doar aparente. Imi place sa ma bucur si sa simt la intensitate maxima, caci doar asa voi deveni un om bogat.

Frumusetile ascunse ale zilei

E aproape 12- ora la care in mod normal ajunge posta. Ei bine... am primit o felicitare cu urmatorul mesaj: "Whishing you joy and happiness at this special time of year!- from Mori with love"

Ma simt binecuvantata atunci cand cineva drag se gandeste la mine. Multumesc!




'Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida.'

Cheia de aur... rabdarea. Nu o aveam. Ne respingeam reciproc... eu pentru ca nu o placeam, ea pentru ca ma vedea repezita. Ei nu ii place sa se grabeasca, sa faca lucrurile cu jumatate de masaura.
Dar intr-o  zi am facut cunostinta. Mi-a intins sceptic mana. I-am strans-o cu putere blajina, dar si-a retras-o fiindca nu credea in mine. I-am promis in acel moment ca am sa o descopar pas cu pas.
In prima zi i-am cantat o melodie care iti zgaria auzul, dar ea m-a ajutat... Acele sunete alergande prin aer dezordonat au devenit, cu rabdare, ca un fluture alb care se lasa purtat de vant prin aerul cald de mai.
Am inceput sa ne cunoastem. Am inceput sa ii multumesc pentru ajutor. Recunosc, uneori ma paraseste temporar, caci ma vede cum incep sa ma pierd in graba de zi cu zi. Dar ma intorc... o sarut si ea privindu-ma impartiala, imi zambeste. Zambetul acela rece parca tine loc de o urecheala pe cinste. Ma va "castiga" sau ma va "pierde"? Acum nu stiu. Nici ea nu stie.
Ii cad la picioare si ii jur ca nu am sa mai gresesc. Nu o incalzeste cu nimic. Stie ca am sa ma prabusesc de multe ori pana voi atinge acea "fericire splendida".