Liber sa visezi

Dezbracandu-te de cuvinte am aflat secretele vietii...
Eram mica cand te-am luat prima oara in brate. Erai asa de greu de cuprins si de inteles. Te lasam repede din simplul fapt ca nu imi starneai interes... Toate catedrelele ce le construiati, da, voi, erau prea complicate pentru sensul meu de orientare. Ma pierdeam ca printr-un labirint fara inceput si fara sfarsit, ca intr-un cosmar care iti spulbera noptile. Da... te-am studiat ani intregi, dar uitam repede de ce intrasei in viata mea... deci prin urmare interesul era zero. Nu putea sa dureze la nesfarsit... te-am deschis intr-o zi si te-am citit. Ti-am aflat secretele, minciunile... am ras si am plans impreuna doar pentru ca tu ma indrumai, iar eu ma lasam cuprinsa de tine. Tu, sfanta carte, ce mi-ai eliberat multe carari de munte pe care pot urca acum... unele mai usoare, altele mai complicate, care au alte multe obstacole.
Prefer sa le aleg pe cele complicate din doua motive. Primul este un pic sec, recunosc, dar ma lasa pe mine sa imi decid calea... Mi se aprind lumanari doar pe rand... vad petale de trandafiri doar din spatele perdelei ce ma inconjoara. Perdea alba ce se scurtaza pe zi ce trece... nu pentru ca anii trec, ci pentru ca incep sa ma descopar... este ca atunci cand pierzi, dar de fapt castigi. Iar al doilea motiv... care ma intristeaza un pic... este ca incep sa descopar printre acele petale smulse si asternute pe drumul pietruit de munte vipere... vipere ce te pot ataca din clipa in clipa.
Odata ce inchideam o carte, eu reveneam sa zic asa cu picioarele pe pamant... dar acum, dupa ce te inchid, revin la tine reinviindu-ti viata neagra stransa intr-un manunchi de magnolii, timp in care imi inchid ochii si incep sa visez la un final fericit.