Eu. Realitate sau un vis neuitat?

Pe parcursul anilor am invatat anumite lectii care greu vor putea fi uitate.
Am invatat sa invat.
Am invatat sa conduc.
Am invatat sa am incredere in oameni si sa ma las ajutata.
Am invatat sa cred.
Am invatat sa doresc.
Da, eu invat, conduc, cred si doresc din toata inima. Iar daca in momente inoportune ata destinului meu se rupe ma ridic si o iau de la capat. Asa am facut inca din ziua in care m-am nascut.
Nu mi-e rusine sa imi port vina, nu mi-e rusine sa privesc in ochii celor cu care vorbesc, nu mi-e rusine chiar daca am facut cea mai mare greseala. De ce mi-ar fi??? Nu am motive... caci am venit doar sa experimentez viata de aici. Si dupa? Dupa o sa ma intorc... ma voi intoarce in lumea mea. Lumea mea pe care o construiesc.  Traiesc azi pentru ca stiu ca trebuie sa ma intorc cu o piesa noua pentru tabloul inca necompletat.
Nu mi-e teama sa risc. Nu mi-e teama sa pierd. Viata mea e asemenea unui joc. Viata mea este o experienta care va lasa cicatrici adanci...
Poate va intrebati cum arata lumea mea...
Lumea mea e simpla, modesta... o casa din lemn, o gradina cu fluturi albi, un liliac sub a carui coroana se afla o banca de un galben stralucitor. Atat!
Aici ma retrag eu atunci cand ma simt descurajata, fara de puteri sau pur si simplu obosita sa vorbesc.
Nu sunt lasa, nu ma retag aici pentru a ma ascunde de oameni sau pentru ca mi-e teama sa infrunt realitatea,  ci pentru ca e locul meu. Locul unde imi pot aduna gandurile.
Uneori simt nevoia sa nu fiu asa de realista si de matura cum ma cred altii... Acestea sunt doar aparente. Imi place sa ma bucur si sa simt la intensitate maxima, caci doar asa voi deveni un om bogat.