marți, 12 iulie 2011

Zile

Si se trezeste in sunete de clopot, cu soarele-i pe fata. Se ridica din pat si se apropie de fereastra inghetata cu un strat de praf inmuiat. O deschide si nu ezita sa priveasca cerul. El asta face in fiecare dimineata, pare a fi un ritual de multumire pentru tot ceea ce primeste. Ramane cu ochii blocati pe un nor alb care se plimba alene printre straturile de vant. Soarele ii mangaie obrazul, incalzindu-i-l. Ii place senzatia, este ca un fel de mangaiere parinteasca de mult uitata.
Numele lui este Paul. Un nume sec, dupa parerea lui, care se pierde printre miliarde de nume din Univers. Paul isi incepe mereu ziua linistit dupa ce isi duce la bun sfarsit ritualul. El crede ca este legat de natura intr-un mod in care nu poate sa isi explice decat doar pentru sine.
Nu se considera un Einstein al timpurilor moderne, desi creierul lui briliant este cat creierul lui Einstein si inca mai mult...
Se fereste sa isi arate inteligenta la scoala sau in grupurile de "prieteni", caci ii este mereu teama sa nu se rada de el. Rasete rele, de invidie sau poate de prostie...
Facand o comparatie intre viata lui Paul si viata lui Charlie ( din postul Lacrimi amare) imi dau seama ca rasetele sunt asa de rele uneori... si ma gandesc daca vom putea sa radem vreodata fara arogante sau mai stiu eu ce in fata altor persoane... sa radem pur si simplu... sa afisam acel ras pur, sfant. Am putea, asta daca nu am fi homo sapiens si deasemenea daca am ramane la stadiul de bebelus in ceea ce priveste rasul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu