marți, 12 iulie 2011

'Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida.'

Cheia de aur... rabdarea. Nu o aveam. Ne respingeam reciproc... eu pentru ca nu o placeam, ea pentru ca ma vedea repezita. Ei nu ii place sa se grabeasca, sa faca lucrurile cu jumatate de masaura.
Dar intr-o  zi am facut cunostinta. Mi-a intins sceptic mana. I-am strans-o cu putere blajina, dar si-a retras-o fiindca nu credea in mine. I-am promis in acel moment ca am sa o descopar pas cu pas.
In prima zi i-am cantat o melodie care iti zgaria auzul, dar ea m-a ajutat... Acele sunete alergande prin aer dezordonat au devenit, cu rabdare, ca un fluture alb care se lasa purtat de vant prin aerul cald de mai.
Am inceput sa ne cunoastem. Am inceput sa ii multumesc pentru ajutor. Recunosc, uneori ma paraseste temporar, caci ma vede cum incep sa ma pierd in graba de zi cu zi. Dar ma intorc... o sarut si ea privindu-ma impartiala, imi zambeste. Zambetul acela rece parca tine loc de o urecheala pe cinste. Ma va "castiga" sau ma va "pierde"? Acum nu stiu. Nici ea nu stie.
Ii cad la picioare si ii jur ca nu am sa mai gresesc. Nu o incalzeste cu nimic. Stie ca am sa ma prabusesc de multe ori pana voi atinge acea "fericire splendida".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu