Si cand soarele apune deasupra ta... care este primul lucru la care te gandesti?
Andrei se gandeste la clipa prezenta. Traieste din plin fiecare moment, chiar daca soarele apune si o noua zi e pe cale sa apara. Isi rezeama tamplele de copacul cu trup masiv si isi ridica ochii catre cerul strabatut de o sageata insangerata. Oare ce descopera in acea clipa? Se descopera pe sine, acesta este raspunsul perfect. In fiecare zi se descopera putin cate putin.
Pe fata i se iveste un zambet malefic- caci azi a descoperit partea ce de mult o ascundea. El este un monstru, un diavol printre ingeri. Se chinuie sa devina ca ei, pur, usor ca un fulg, dar nu reuseste. Fiecare zi ii aduce lui Andrei o bucatica din puzzle-ul inca necompletat.
Pana acum puzzle-ul are zdrobite cu rautate pete de culori precum galben si violet. Sunt pete puse cu o mana grea si apasatoare, a carei urma va ramane imprimata pentru totdeauna.
Vrea sa termine jocul mai repede, dar totul se intampla prea lin... Este asa de cuprins in acesta febra de a termina mai repede, incat uita cu desavarsire ca ultima piesa va fi sfarsitul lui. O zi in care cerul va plange sau va zambi.
Acum nimeni nu poate distinge fiinte in acel puzzle, doar chestii abstracte care te pun pe ganduri....
Ma intreb oare care va fi rezultatul final?
Stau de undeva de sus si il urmaresc pe acest copil asteptandu-si sfarsitul. Acum un copil in trup de batranel, sub acelasi pom, dar de data aceasta cu o mimica trista. Ochii ii sticlesc in razele de ramas bun ale soarelui. Secundele se scurgeau atunci mai repede ca de obicei. Soarele dispare dupa perdeaua de stele iar Andrei isi inchide ochii lin, parca nemultumit de misiunea deja incheiata.
In acea zi el si-a terminat jocul de puzzle.
Doar o singura intrebare mai ramane de pus... ACUM, DRAGILOR, PUTETI DISTINGE INTELESUL IMAGINII CREEATE?
Iar raspunsul vine lent si destul de posomorat: NU, nu puteti, caci acolo e viata unui om ale carui sentimente nu puteti afla niciodata!
Andrei se gandeste la clipa prezenta. Traieste din plin fiecare moment, chiar daca soarele apune si o noua zi e pe cale sa apara. Isi rezeama tamplele de copacul cu trup masiv si isi ridica ochii catre cerul strabatut de o sageata insangerata. Oare ce descopera in acea clipa? Se descopera pe sine, acesta este raspunsul perfect. In fiecare zi se descopera putin cate putin.
Pe fata i se iveste un zambet malefic- caci azi a descoperit partea ce de mult o ascundea. El este un monstru, un diavol printre ingeri. Se chinuie sa devina ca ei, pur, usor ca un fulg, dar nu reuseste. Fiecare zi ii aduce lui Andrei o bucatica din puzzle-ul inca necompletat.
Pana acum puzzle-ul are zdrobite cu rautate pete de culori precum galben si violet. Sunt pete puse cu o mana grea si apasatoare, a carei urma va ramane imprimata pentru totdeauna.
Vrea sa termine jocul mai repede, dar totul se intampla prea lin... Este asa de cuprins in acesta febra de a termina mai repede, incat uita cu desavarsire ca ultima piesa va fi sfarsitul lui. O zi in care cerul va plange sau va zambi.
Acum nimeni nu poate distinge fiinte in acel puzzle, doar chestii abstracte care te pun pe ganduri....
Ma intreb oare care va fi rezultatul final?
Stau de undeva de sus si il urmaresc pe acest copil asteptandu-si sfarsitul. Acum un copil in trup de batranel, sub acelasi pom, dar de data aceasta cu o mimica trista. Ochii ii sticlesc in razele de ramas bun ale soarelui. Secundele se scurgeau atunci mai repede ca de obicei. Soarele dispare dupa perdeaua de stele iar Andrei isi inchide ochii lin, parca nemultumit de misiunea deja incheiata.
In acea zi el si-a terminat jocul de puzzle.
Doar o singura intrebare mai ramane de pus... ACUM, DRAGILOR, PUTETI DISTINGE INTELESUL IMAGINII CREEATE?
Iar raspunsul vine lent si destul de posomorat: NU, nu puteti, caci acolo e viata unui om ale carui sentimente nu puteti afla niciodata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu